Circulaţie deviată pe A1, între Timişoara şi Arad din cauza unui autotren în… flăcări!

Un tir încărcat cu mase plastice a luat foc pe autostrada A1 Deva – Nădlac, sensul de mers Arad – Timișoara, km 508.

Au fost alertate Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și Punctul de lucru Pișchia și trimiși la locul evenimentului 2 ofițeri și 11 subofițeri, cu 1 autospecială de serviciu, 1 autospecială de primă intervenție și comandă și 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă.

La sosirea forțelor de intervenție la fața locului s-a constatat faptul că remorca autotrenului ardea generalizat. Capul tractor al autotrenului a fost decuplat.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Incendiul s-a produs în jurul orei 11.

Până la eliberarea drumului, circulaţia este deviată prin Orţişoara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here