Jandarmii timișeni au făcut verificări pentru prevenirea comercializării ilegale de material lemnos.
Acţiunea a avut loc duminică în Piaţa Lovrin, din judeţul Timiş, unde au fost aplicate nouă sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 55.000 lei, pentru comercializare în loc neautorizat şi refuzul transportatorului de a transporta materiale lemnoase confiscate/reţinute în vederea confiscării la locul indicat de agentul constatator.
Inspectoratul de Jandarmeri Timiș atrage atenţia cetăţenilor, că începând cu data de 20 octombrie 2016, Legea nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice a fost completată şi modificată, astfel că în noul format au fost aduse noi modificări privind sancţiunile aplicabile pentru săvârşirea contravenţiilor silvice, acestea fiind substanţial mărite.