Comunicat de presă

13.04.2021

BS SPORT S.R.L. cu sediul în TIMIȘ, Sat Giroc, Str. Bîrzava, Nr. 61, telefon 0723430670, înregistrată sub nr. J35/2670/2011 la oficiul Registrului Comerţului, CUI/CIF 29419482, implementează proiectului cu titlul: ”GRANTURI PENTRU CAPITAL DE LUCRU ACORDATE IMM-URILOR”co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare nr. M2-5841 din 06-04-2021 încheiat cu Agenția pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului TIMIȘOARA denumita în continuare AIMMAIPE.

 OBIECTIVUL MĂSURII: Obiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 3, a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă.

Rezultate în urma impelementării proiectului: menținerea sau suplimentarea numărului de angajați existenți la data înscrierii electronice pentru o periodă de minim 6 luni de la momentul plății ajutorului financiar.

 

Valoarea totală a grantului este de 555602,49 RON.

Finantare nerambursabila: 483132,6 RON.

Cofinantare:  72469,89 RON.

Data incepere proiect: 06.04.2021

Termen implementare proiect: 6 luni de la data începerii proiectului.

Proiectul se implementează la sediul societății în judeţul TIMIȘ, Sat Giroc, Str. Bîrzava, Nr. 61, prin PRIN PROGRAMUL OPERAȚIONAL COMPETITIVITATE, Axa prioritară 3 – Sprijinirea IMM-urilor ca reacție la pandemia COVID-19, Prioritatea de investiții 3d – Sprijinirea capacității IMM-urilor de a crește pe piețele regionale, naționale și internaționale și de a se angaja în procesele de inovare, în contextul crizei provocate de COVID-19 și Ordinului de aprobare nr. 1060/2857/2020 a schemei de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia COVID – 19.

Date de contact: Pentru detalii suplimentare vă stăm la dispoziție la sediul social al firmei sau la tel. 0723430670, e-mail: vitabolic_ro@yahoo.com, persoana de contact: Eugen Cacherda.

 

Articolul precedentPSD Timiș: Bugetul Timișului pentru 2021 – interes politic de coaliție!
Articolul următor193 de decese raportate azi de autorităţi! Numărul cazurilor noi de coronavrius, în continuare sub 4.000

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.