Luni, 6 februarie, între orele 9-14, în Urseni se va opri furnizarea apei pe strada Leopardului pentru executarea unei legături de conductă la intersecția DJ 595D cu strada Leopardului.
Marți, 7 februarie, între orele 04-19, la intersecția Bulevardului Cetății cu strada Martir Petre Domășneanu se va executa o conectare de conducte și se va efectua trecerea de pe rețeaua veche pe cea nou instalată pe Bulevardul Cetății, tronsonul dintre strada Cloșca și Calea Bogdăneștilor. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Bulevardul Cetății, Horia, Balta Verde, Martir Petre Domășneanu, Mircea cel Bătrân și la Punctele Termice de pe străzile Amforei și Labirint. De asemenea, presiunea va fi redusă în toată zona.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt sfătuiţi să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.
Articolul precedentVremea rea în toată ţara! Vânt, ninsoare şi ploi în Banat
Articolul următorCopil de 14 ani, mort după un accident teribil la intrarea în Reşiţa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.