RETIM Ecologic Service SA și ADID Timiș au lansat de curând campania “Eticheta Roșie” cu scopul de a sublinia obligativitatea colectării separate a deșeurilor în județul Timiș. Această inițiativă are drept obiectiv conștientizarea populației cu privire la importanța respectării obligațiilor legale în domeniul gestionării deșeurilor și impactul negativ al amestecării acestora.

“Campania urmărește conștientizarea cetățenilor județului Timiș cu privire la nevoia de a se implica activ în procesul colectării separate. Încurajăm adoptarea unor comportamente responsabile în ceea ce privește gestionarea corectă a deșeurilor pentru a putea evita astfel consecințele neplăcute”, transmite Romeo Ursu, Directorul Executiv ADID Timiș.

În cadrul campaniei “Eticheta Roșie”;, operatorul de salubrizare RETIM va efectua verificări permanente ale recipientelor de colectare. În situația în care se constată deșeuri amestecate sau prezența altor deșeuri decât cele menajere, RETIM va factura dublu tarifului obișnuit sau nu va colecta recipientele care conțin deșeuri nepermise.

Pe lângă măsurile luate de RETIM, autoritățile locale – Poliția Locală sau Primăria, în baza Ordonanței de Urgență 92/2021, vor putea să aplice amenzi de la 5.000 lei la 15.000 lei pentru persoanele fizice și de la 40.000 lei la 60.000 lei pentru persoanele juridice pentru nerespectarea obligației de colectare separată pe categorii de deșeuri.

Pentru mai multe informații și detalii despre campania Eticheta Roșie, puteți să vizitați site-ul RETIM – www.retim.ro/eticheta-rosie, sau să contactați operatorul la telefon +40 374 885 692, de luni până vineri, în intervalul orar 07:00-19:00.

Articolul precedentAquatim va întrerupe furnizarea apei, miercuri, pe mai multe străzi din Timişoara
Articolul următorO nouă apariție editorială a academicianului Ion Boldea, de la UPT, la prestigioasa editură CRC Press, din SUA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.