Bani mai mulți la LOTO cu ocazia Tragerilor Speciale Aniversare

Loteria Română pune la dispoziţia jucătorilor câştiguri suplimentare de 350.000 de lei, cu ocazia împlinirii a 115 ani de la înfiinţare, potrivit unui comunicat al companiei.

Astfel, Loteria Română organizează duminică, 12 septembrie, Tragerile Speciale Loto Aniversare, eveniment care presupune două trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40.

Pentru cea de-a doua tragere, cea suplimentară, Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri al categoriei I, după cum urmează: Loto 6/49 – 200.000 de lei, Joker – 100.000 de lei, Loto 5/40 – 50.000 de lei.

De asemenea, Loteria Română anunţă un report de peste 6 milioane de euro la categoria I a jocului Joker şi un report de peste 612.000 de euro la aceeaşi categorie a jocului Loto 6/49.

La tragerile loto de joi, 9 septembrie, Loteria Română a acordat peste 21.300 de câştiguri în valoare totală de peste 1,19 milioane lei.

La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 3 milioane lei (peste 612.000 de euro), iar la Noroc un report cumulat în valoare de peste 2,19 milioane lei (peste 442.800 de euro).

La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 29,83 milioane lei (peste 6 milioane de euro), iar la categoria a II-a, la acelaşi joc, reportul este de peste 820.000 de lei (peste 165.700 de euro).

La Noroc Plus, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 659.000 de lei (peste 133.000 de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report în valoare de peste 28.000 de lei.

La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 333.800 de lei (peste 67.400 de euro), iar la Super Noroc este în joc un report cumulat în valoare de aproximativ 211.000 de lei (peste 42.600 de euro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here