Poliţiştii de frontieră au depistat un bărbat dat în urmărire națională, în vama Cenad în timp ce încerca să treacă granița.
Totul s-a întâmplat noaptea trecută în jurul orei 00.30, când la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, tânărul de 30 de ani, domiciliat în județul Dolj, fiind pasager într-un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Bulgaria.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era emis, de către autorităţile din Romania, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de doi ani, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulației, în data de 08 mai 2017.
„Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză, aceasta fiind predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, spun reprezentanții Poliției de Frontieră Timișoara.