”Boborul” lui Sabin Popescu marchează lansarea Anului Centenar la TNTm

0
25

Teatrul Național din Timișoara marchează lansarea Anului Centenar printr-un spectacol drag publicului: ”Boborul”, pe un scenariu de Sabin Popescu după I.L. Caragiale, spectacol care va avea loc la Fabrica de Bere din Piața Traian astăzi, de la ora 19.00.

Marea Unire din 1918 a modificat toate paradigmele politice, sociale și culturale ale vremii. Interacțiunea directă și noile influențe adoptate programatic sau nu, demitizează imaginea romanțată a românilor de dincolo și de dincoace de Carpați și o aduc la dimensiunea cotidianului. Cu siguranță, acest proces este cel mai evident în cultură. Caragiale desenează cu neștirbit aplomb, spirit de observație și umor portretul unei clase sociale căreia îi aparține și căreia îi vede toate calitățile și toate cusururile. Prin reprezentația din această seară, Teatrul Național din Timișoara recuperează într-un context extrem de important un autor esențial, pe care provincia istorică Banat, odată devenită parte a României, a avut șansa de a-l recupera.

Distribuția spectacolului îi aduce împreună pe actorii: Bogdan Spiridon, Valentin Ivanciuc, Laura Avarvari, Nicolae Pârvulescu, Eugen Pădureanu, Doru Iosif, Constantin Tovarnițchi, Romeo Ioan, Florin Ruicu, Ionuț Iova, Raul Lăzărescu, Ștefan Roman.

Spectacolul Boborul are regia artistică semnată de Sabin Popescu, scenografia aparțințând lui Zsolt Fehervári, video design Lucian Matei, light design Florian Putere. Șerban Foarță este autorul textelor cântecelor, muzica fiind semnată de Ilie Stepan, iar coregrafia de Alin Radu.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here