Bornă istorică! Suntem peste 8 miliarde de locuitori pe Pământ

Populaţia mondială depăşeşte, marţi, 8 miliarde de locuitori, potrivit estimării oficiale a Naţiunilor Unite, care vede în aceasta „o piatră de hotar importantă în dezvoltarea umană” şi o reamintire, în plină conferinţă privind schimbările climatice COP27, a „responsabilităţii noastre comune de a avea grijă de planeta noastră”, relatează France Presse.

Pentru ONU, „această sporire fără precedent” – în condiţiile în care în 1950 timp planeta avea 2,5 miliarde de locuitori – este rezultatul „creşterii progresive a duratei de viaţă datorită progreselor înregistrate în materie de sănătate publică, nutriţie, igienă personală şi medicină”.

Dar creşterea demografică ridică şi provocări serioase pentru ţările cele mai sărace, unde aceasta se concentrează cel mai mult.

În timp ce Pământul număra mai puţin de un miliard de locuitori până în anii 1800, populaţia a crescut de la 7 la 8 miliarde în doar 12 ani.

Un semn al încetinirii demografice, va dura aproximativ cincisprezece ani pentru a ajunge la 9 miliarde în 2037. ONU proiectează un „vârf” de 10,4 miliarde în anii 2080 şi o stagnare până la sfârşitul secolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here