Bugetul județului Timiș, peste 680 milioane lei. Cum s-au împărțit banii

Consiliul Județean Timiș a aprobat bugetul pentru 2017. Suma totală este de 680.736.000 lei, cu 22,6 % mai mare decât anul trecut. Proiectul de buget prevede cheltuieli de funcționare de 480 de milioane lei și 205 milioane lei pentru investiții. O parte din sumă va fi folosită și pentru reabilitarea drumurilor judeţene și comunale.

Printre investițiile care se vor realiza în acest an se numără o sală polivalentă, un stadion nou, o maternitate nouă, dar și bazine de înot în opt localități. “La fiecare CJ a fost aprobat bugetul pentru Criteriul IV. În data de 20 martie la ședința de CJ vom aproba bugetul propriu al CJ Timiș. Sunt mai multe capitole în cadrul cheltuielilor de funcționare, și anume: cheltuielile de personal – 169 milioane lei, bunuri și servicii- 120 milioane lei, asistență socială plus rambursările de credite pe care le avem la CJ. Bugetul din 2017 este la nivelul anului 2016, în sumă de 81 milioane lei. Aici intră lucrările de investiții și lucrările pe mai multe categorii”, spune Călin Dobra, președintele CJ Timiș.

 În plus, pentru Sănătate au fost alocați 20 milioane de lei, cu 35 la sută mai mult decât anul trecut. Suma alocată agendei culturale se ridică la aproape 6 milioane de lei, cu 20 la sută mai mult decât în 2016. “În ceea ce privește Agenda Culturală, vom crește bugetul. Vrem să venim în sprijinul activității Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană și creștem bugetul la 5.800.000 lei, o creștere de 20% față de anul trecut”, adaugă șeful CJ Timiș.

Proiectul de buget va fi supus aprobării în cadrul ședinței a CJ Timiș din 20 martie.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here