Calpe Gallery sărbătorește cinci ani de evenimente culturale

0
28

Cu ocazia împlinirii a cinci ani de existenţă, Calpe Gallery își fundamentează statutul de spațiu-reper al Timișoarei definite ca viitoare Capitală Culturală Europeană, prezentând, pe simezele Muzeului de Artă Contemporană, în perioada 5 aprilie – 5 mai 2017, lucrările celor trei ediţii, 2012-2014, ale Simpozionului de Artă din Thassos, Grecia, organizate de curatorul Călin Petcana cu sprijinul agenţiei de turism Ultramarin. Vernisajul expoziţiei va avea loc astăzi, la ora 18.

Despre impactul asupra creatorilor de artă al Simpozionului de Artă din Thassos, Grecia, Suzana Fântânariu nota, în „Jurnal-Insula Thassos (12-24 iunie, 2012)”: “Am orbit de prea multă frumusețe primordială, am orbit de prea multă lumină. Am orbit privind  îndelung singurătatea lumii. În vecinătatea valurilor, opacitatea apei și negura ei evidențiază și mai mult jocul luminii cu apa fosforescentă, verde smarald, albăstrui-celest, alb color și incolor. Îmi oferă însă și negura infinită a întinderii marine, misterul spațial, nesfârșitul. O melancolie a nemărginirii, o distincție a luminii de marele întuneric”.

Artiştii participanţi la Simpozionul de Artă din Thassos, ale căror lucrări vor putea fi admirate, începând de astăzi, la Calpe Gallery, sunt: Suzana Fântânariu, Adriana Lucaciu, Leon Vreme, Sorin Nicodim, Ştefan Pelmuş, Alexandru Jakabhazi, Maria Balea, Horia Bojin, Costin Brăteanu, Miron Duca, Marcel Lupşe, Rafael Matiaş, Marinela Mântescu, Florin Mihai, Liviu Nedelcu,  Lia Popescu, Diana Popovici, Adrian Sandu, Vasile Sandu, Cristian Sida, Nicolae Ungar, Corneliu Vasilescu şi criticul de artă Ileana Pintilie.

Expoziţia „Thassos 2012 – 2014” rămâne deschisă la Calpe Gallery în perioada 5 aprilie – 5 mai 2017, între orele 16-20, de marţi până vineri. Iubitorii de artă, de frumos, de cultură, sunt invitați, potrivit curatorului Călin Petcana, la o expoziţie „care să vă încălzească spiritul, să vă readucă în memorie bucuria verii şi atmosfera vibrantă a Greciei!”.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here