Campania de informare „Când mintea nu e trează, viaţa nu contează”

0
231

Sala Revoluţiei a Palatului Administrativ va găzdui în weeekend evenimentul de lansare a campaniei de informare intitulate „Când mintea nu e trează, viaţa nu contează”.

Acţiunea are loc de la ora 11.00 și este organizată de Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş – Serviciul Poliţiei Rutiere şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş şi al Asociaţiei Club Rotary Cetate Timişoara.

Campania de informare va fi lansată în 26 iunie, când se sărbătoreşte Ziua internaţională de luptă împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri.

Obiectivele specifice ale acestui proiect, care se va derula în perioada iulie-decembrie 2016 sunt: informarea a 2000 de conducători auto cu privire la prevederile legale din Codul Rutier şi riscul consumului de alcool şi droguri la volan, în vederea promovării unui comportament fără risc pe drumurile publice; informarea a 250 de viitori conducători auto cu privire la riscul consumului de alcool şi droguri la volan; formarea a 25 poliţişti cu atribuţii pe linia poliţiei rutiere cu privire la modalităţile de depistare a persoanelor participante la trafic sub influenţa drogurilor; informarea a 250 elevi din 5 licee din municipiul Timişoara cu privire la riscurile şi efectele consumului de droguri; creşterea nivelului de implicare a mass-media masă în promovarea şi susţinerea programelor de prevenire a consumului de droguri.

Timişul este primul judeţ din ţară în care instituţia Consiliului Judeţean sprijină, în mod oficial, lupta împotriva consumului şi traficului de droguri, concretizată prin adoptarea hotărârilor CJT nr. 132/2014 şi nr. 73/2015. Prin Protocolul de colaborare semnat în martie 2015 între Consiliul Judeţean Timiş şi Agenţia Naţională Antidrog din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, instituţia administraţiei judeţene se implică în susţinerea activităţii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara (CRPECA).

Strategia Judeţeană Locală Antidrog Timiş 2014-2020 şi Planul Judeţean de Acţiune pentru implementarea acestuia constituie documente programatice care înglobează obiectivele generale şi specifice pe direcţiile de acţiune asumate de autorităţile judeţene şi locale, instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale cu atribuţii în reducerea cererii şi ofertei de droguri.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here