Vremea va rămâne foarte rece în acest weekend și nu vom scăpa nici de precipitații. Totuși, iarna nu va mai sta prea mult deasupra țării noastre.
Potrivit ANM, vremea se încălzi în toată țara începând de luni, când vom scăpa și de ploi în mai multe regiuni, iar temperaturile vor ajunge din nou la 16-17 grade Celsius. Marți va fi chiar mai cald, cu maxime de 21-22 de grade în sudul țării.
Vineri, avem de trecut tot o zi foarte rece pentru data la care ne aflam. Vor mai fi înnorări și precipitații, în diminuare din punct de vedere cantitativ, local în centrul, estul și sud-estul țării, și izolat în celelalte regiuni. In Moldova si la munte va ninge in continuare, in Transilvania, precipitatiile vor fi mixte, iar în Bărăgan și Dobrogea predomina ploile. Nici celelalte zone nu sunt scutite de ploi. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări în est, sud-est și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 12 grade. Acum, dimineata, izolat, in vest si nord-vest, se va produce bruma, conform Realitatea TV.
Sambata va fi din nou deosebit de rece dimineata, cu bruma, local, in toate regiunile, izolat chiar cu inghet la sol. Maximele vor creste fata de astazi -intre 6-7 grade in depresiunile intramontane si 16 grade in Oltenia,la Drobeta Turnu Severin- dar tot sub normalul perioadei se vor situa. În vestul, nordul și centrul țării, va fi innorat si va ploua. În zona de munte, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Vântul va mai avea intensificări la munte (cu vitezele cele mai mari pe creste), precum și în deltă.
Duminica, temperaturile se vor situa în continuare sub cele normale pentru ultima decadă a lunii aprilie -maximele vor fi cuprinse între 6 grade la Miercurea Ciuc și 16 grade la Giurgiu. Cerul va avea înnorări și va ploua local în nordul, centrul și estul tarii, si doar izolat în rest. În zona montană, precipitațiile vor continua sa vina mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vantul va mai avea intensificări -in special la munte, dar izolat și în restul tarii.