Cand se intra in online si cum se fac orele de sport de luni

Noul ordin comun ministerul Educației – ministerul Sănătății privind reglulile de funcționare a școlilor a fost finalizat și trimis către Monitorul Oficial. Acesta prevede că o școală sau grădiniță se închide și trece la învățământ online când jumătate dintre clase sau grupe au activitatea suspendată din cauza unor cazuri confirmate de COVID-19.

Noul ordin vine ca urmare a deciziei de a decupla scenariile de funcționare a școlilor de rata de infectare dintr-o localitate, luată miercuri, după ce incidența a depășit pragul de 6 la mia de locuitori inclusiv în Capitală. Noul mod de funcționare a școlilor în pandemie se aplică de luni, 4 octombrie.

Cum se desfășoară orele de sport

Este permisă desfășurarea orelor de educație fizică în săli de sport/spații interioare, fără obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile în care rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 2/1000.

La o rată de incidență mai mare de 2/1000, orele de educație fizică se pot desfășura doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție. Prin excepție, preșcolarii nu au obligația purtării măștii de protecție în timpul orelor de educație fizică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here