Peste 125 de amenzi date in prima zi din octombrie celor care nu respecta regulile din pandemie

Polițiștii timișeni împreună cu polițiștii locali, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, pompierii din cadrul I.S.U Banat și reprezentanți ai I.T.M Timiș au desfășurat acțiuni în sistem integrat în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19.

În data de 1 octombrie, la activităţi au participat 293 de forţe de ordine, fiind verificate 104 societăți comerciale, precum şi 131 de mijloace de transport persoane, dintre care 49 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 3500 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 127 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 40.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii.

Având în vedere incidenta cazurilor Covid-19 raportat la 1000 de locuitori, politistii acționează în continuare pentru ca prevederile instituite sa fie respectate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here