Câtă apă consumau timișorenii în urmă cu aproape un secol?

Spread the love

aquatim

Un document cu „parfum” de epocă din arhiva Aquatim aduce la lumină un tablou al utilităților de apă ale Timișoarei de acum 80 de ani. Raportul anual al întreprinderii comunale de alimentare cu apă și canal, din anul 1936, intrat recent în arhiva societății, a fost păstrat într-o stare foarte bună.

Documentul captează încă de la prima privire, cu cifre și date interesante, care oferă o imagine nu numai a companiei de apă din acea vreme, ci și informații despre viața timișorenilor de atunci. “Conform raportului, în 1936, un timișorean consuma 92,6 litri de apă potabilă sau, ca să fim riguroși cu exprimarea originală, „apă de beut” și încă 19,4 litri apă de stropit sau „apă de Bega”. Pentru comparație, în prezent consumul mediu de apă în Timișoara este de 111 l/zi”, transmit reprezentanții Aquatim.

Raportul detaliază și lucrările de „investițiuni” și întreținere de la „stabilimentele” de pompare, cazane, mașini și diversele utilaje de pe fluxul tehnologic, de la rețelele de apă și canalizare, inclusiv reparații, curățări și spălări ale conductelor.

aquatim

Raportul consemnează, spre exemplu, în anul respectiv, extinderea rețelei de apă potabilă pe 16 străzi din Timișoara, cu 3,7 km, dintre care 1,8 km de conducte de distribuție și 1,9 km de țevi de plumb pentru „racordări și fântâni”. La 31 decembrie 1936, rețeaua de apă a Timișoarei măsura 148 de km – 126 de km conducte pentru apa „de beut” și 22 km rețea de apă industrială („de Bega”). Pe rețeaua de apă erau montate 3.580 de contoare, o evoluție crescândă de la 1.400 de contoare, în 1916.

aquatim

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here