CCIAT a adus față în față firmele timișene și cele din Serbia! S-au pus bazele unor noi colaborări

Camera de Comerț din Timiș continuă seria de acţiuni menite să îi sprijine pe antreprenori! De data aceasta a făcut toate demersurile pentru ca firmele din județ să își poată găsi parteneri de afaceri în Serbia.

Astăzi la sediul CCIAT a fost organizat un eveniment în care reprezentanții firmelor din Timiș au avut ocazia de a discuta cu reprezentanții firmelor din Serbia. Evenimentul s-a desfășurat sub genericul ”Parteneriat de afaceri România-Serbia la Timişoara”, organizat de CCIAT în parteneriat cu instituția omoloagă din provincia Voivodina, Serbia.

Organizatorii spun că scopul evenimentului este de a oferi o perspectivă clară asupra dezvoltării pieței, cu accent pe găsirea partenerilor de afaceri potriviți. Evenimentul face parte din agenda de activități, stabilită prin Acordul de Colaborare încheiat între cele două camere de comerț, la Timișoara, în data de 20 aprilie 2017, cu ocazia vizitei la CCIAT a unei delegații de afaceri condusă de președintele Camerei de Comerț și Industrie Vojvodina, Boško Vučurević.

Acest eveniment este o urmare a întâlnirii pe care am avut-o cu Camera de Comerț Voivodina, în primăvară, și așa cum spuneam atunci la după fiecare întâlnire rezultă o agendă de lucru. Iată un eveniment rezultat al acestei întâlniri, un parteneriat în industria metalurgică, sunt firme care vin din Voivodina pentru a se întâlni cu firme din județul nostru. Noi am reușit să punem firmele față în față, de aici nu mai este rolul nostru, dacă se înțeleg la preț-calitate, cu siguranță vor încheia și contracte. De asemenea este împreună cu noi astăzi, domnul consul al Serbiei în județul Timiș, am avut o discuție înaite de începerea eveniomentului și am perfectat o expoziție ce va avea loc la începutul anului viitor la CRAFT, o expoziție destinată Serbiei”, spune Florica Chiriță, directorul CCIAT.

La această întâlnire a participat și consulul Serbiei la Timișoara, Vladan Tadic, care s-a arătat extrem de mulțumit de aceste întâlniri dintre oamenii de afaceri, pentru că pot avea beneficii de ambele părți.

Sunt foarte bucuros că avem astăzi ocazia să avem prima întâlnire între firmele românești și cele sârbești, este o urmare a acordului care a fost semnat în aprilie, între Camera de Comerț a Timișului și Camera de Comerț a Voivodinei.  Prezența firmelor astăzi nu este una foarte mare, sunt 15 firme din Serbia și 10 din România, dar având în vedere că suntem la începutul unei colaborări considerăm că sunt pași importanți în demersurile care le vom avea în continuare. Firmele din Serbia care vor fi prezente astăzi, marea majoritate sunt active în domeniul metalurgiei, iar cele din România, în domeniul construcțiilor, și este o oportunitate bună ca ei astăzi să se întâlnească în scopul unei viitoare colaborări”, spune Vladan Tadic, consulul Serbiei la Timișoara.

Prin încheierea parteneriatului între Camera de Comerț din Timiș și Camera de Comerț din Voivodina, cele două organizații camerale și-au propus o colaborare îndelungată între Provincia Voivodina și Județul Timiș, două regiuni în plină dezvoltare care oferă oportunități importante de afaceri în toate domeniile, cât și creșterea numărului de firme românești și sârbești care să investească pe cele două piețe.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here