Camera de Comerț Timiș, cu sprijinul Ambasadei Greciei la București prin Biroul Economic și Comercial, organizează în perioada 24 – 26 februarie 2018, la Salonic (Grecia), o misiune economică.

Este vorba despre vizitarea Târgurilor Internaționale pentru Industria Alimentară: ARTOZYMA și DETROP BOUTIQUE.

Târgul internațional ARTOZYMA (produse de panificație, cofetărie, patiserie, înghețată, echipamente), aflat la cea de-a 8-a ediție, este cel mai important eveniment de acest gen din Balcani și sud-estul Europei și se desfășoară la Centrul Internațional HELEXPO din Salonic, concomitent cu târgul internațional DETROP BOUTIQUE (produse alimentare, băuturi, vinuri, delicatese, utilaje, echipamente de ambalare, produse tradiționale grecești), ajuns în acest an la cea de-a 27-a ediție.

Mai multe informații despre expoziții și evenimentele auxiliare sunt disponibile pe paginile web: http://artozyma.helexpo.gr/en și http://detropboutique.helexpo.gr/en

Prin Programul «Hosted Buyer» susținut de Guvernul Elen, companiile interesate de importul de produse din Grecia beneficiază de facilități precum gratuitate pentru cazare (2 nopți în hotel de 4 sau 5 stele) și transport cu avionul, pentru un reprezentant al firmei participante.

Biroul Comercial al Ambasadei Greciei în România îşi rezervă dreptul de a selecta companiile românești interesate să participe la acest eveniment.

Costuri de organizare: 238 lei (TVA inclus)
Termen de înscriere: 12 ianuarie 2018

În cursul anului trecut, CCIAT a organizat participarea în cadrul Programului «Hosted Buyer» a 11 firme timișene la trei misiuni economice de vizitare a unor târguri internaționale sectoriale, la Salonic și Atena (ZOOTECHNIA, Salonic, 2-5 februarie 2017; HORECA, Atena, 10-13 februarie 2017; INFACOMA, Salonic, 2-5 martie 2017).

Articolul precedentTraficanţi de droguri de mare risc, prinşi în flagrant la Timişoara!
Articolul următorAccident grav la Timișoara! Două mașini s-au ciocnit violent iar patru oameni au ajuns la spital

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.