CCIAT oferă programe de formare profesională privind accesarea fondurilor europene

CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională vine în sprijininul celor interesați de programe de formare profesională privind accesarea fondurilor europene.

Cursul se adresează instituțiilor și companiilor private care doresc dezvoltare cu propriile forțe prin atragerea de fonduri europene pentru finanțarea proiectelor de perspectivă, respectiv membrilor echipei de proiect care, la finalul cursului, vor obține competențe / abilități specifice, pentru un proiect de succes.

Lansarea primelor măsuri de finanțare din PNDR 2014-2020 aduce o serie de elemente și soluții inovative care vor asigura o gestionare eficientă și transparentă a fondurilor europene și totodată va facilita accesul la finanțare. Această facilitare este asigurată prin scurtarea perioadelor de evaluare și selecție a proiectelor și prin aplicarea de simplificări procedurale și mecanisme utile potențialilor beneficiari.

Astfel, în perioada 15 -19 februarie 2016 (luni – vineri, între orele 16.00– 20.00), la Centrul Regional de Afaceri, CCIAT organizează cursul Expert accesare fonduri structurale și de coeziune europeană (COR 242213).

Certificatele obținute la absolvirea cursului au recunoaștere națională și internațională și sunt emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației. Cursul este autorizat de  Autoritatea Națională pentru Calificări.

Cursul acoperă tematica necesară pentru scrierea unei cereri de finanțare și implementarea proiectului, indiferent de tipul de proiect sau sursa finanțării: Programe de finanțare prin care se pot obține bani europeni nerambursabili pentru nevoile de dezvoltare ale firmei / instituției; Pașii / etapele pentru obținerea unei finanțări nerambursabile; Modul de completare a unei cereri de finanțare; Accesarea și utilizarea corectă a fondurilor europene; Ce implică din partea firmei / instituției gestionarea unui proiect finanțat din fonduri structurale; Nereguli și fraude în realizarea și derularea proiectelor ce beneficiază de cofinanțare europeană.

Se va lucra direct pe baza Ghidului Solicitantului.

Astfel, cursul dă posibilitatea conceperii unui proiect viabil pornind de la scopul și obiectivele firmei aplicante. Traineri cu experiență în domeniu vor oferi consiliere și îndrumare prin proceduri legislative, vor prezenta exemple de bună practică și vor răspunde întrebărilor și problemelor aferente tematicii.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here