Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș organizează în data de 20 noiembrie 2018, ora 1100, în Sala C.E.D.O. a sediului CCIA Timiș din P-ța Victoriei nr. 3, et.1, o masă rotundă privind oferta educațională pentru învățământul dual și profesional din Județul Timiș în anul școlar 2019-2020.

Evenimentul va cuprinde trei paneluri:

 Sesiune de informare a operatorilor economici privind organizarea, desfășurarea și calendarul admiterii în învățământul profesional de stat și în învățământul dual pentru anul școlar 2019-2020, conform Ordinului nr. 5402 al Ministrului Educației Naționale din 01.11.2018;
 Centralizarea necesarului de elevi calificați în meserii/ profesii deficitare pe piața muncii și centralizarea, din partea operatorilor economici;
 Propuneri privind locurile în învățământul dual și în învățământul profesional.

Solicitările de școlarizare în învățământul profesional pentru anul școlar 2019-2020 ale operatorilor economici vor fi înaintate unităților de învățământ partenere, iar cele pentru învățământul dual vor fi înaintate către CNDIPT București. Termen limită de depunere a solicitării: 22 noiembrie 2018.

Evenimentul se desfășoară în contextul preocupărilor constante ale CCIA Timiș de găsire a unor soluții viabile la criza locală a forței de muncă, de identificare a unor modalități concrete de acoperire a deficitului de personal, inclusiv prin susținerea și promovarea cu prioritate a învățământului profesional în sistem dual.

Articolul precedentDeputatul PSD, Adrian Pau, reacționează după ce Robu i-a jignit un coleg de partid
Articolul următorS-a deschis circulația pe autostrada A1 între Șoimuș și Simeria!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.