Cei mai buni „aruncători de discuri” se întâlnesc în acest weekend la Timișoara, la Campionatul de Ultimate Frisbee

0
14

Echipa Azvârlirea pregătește o nouă ediție a campionatului de Ultimate Frisbee, Another Disc Through The Wall. Evenimentul are loc astăzi și mâine, la Stadionul CFR.

Pentru cel de-al treilea an consecutiv, Azvârlirea, singura echipă de Ultimate Frisbee din Timișoara, adună la campionatul din orașul de pe Bega „aruncători de discuri” din România și din străinătate. La Another Disc Through The Wall vor participa 7 echipe. Azvârlirea Timișoara, Bucharest Revolution, Negrești Ultimate Frisbee și Șoimii Patriei Cluj, vin, desigur, din România, iar Shopski Otryhad Sofia (Bulgaria), Wasp Subotica (Serbia) și Szufla Szeged (Ungaria) sunt invitații noștri de peste hotare.

„Azvârlirea este un proiect al asociației Elite Tourism & INA, care dorește să promoveze un nou sport în Timișoara și în România: Ultimate Frisbee. Frisbee se juca de plăcere în Timișoara de prin anii 2008, iar din octombrie 2015, ne-am decis să ducem acest sport la un alt nivel, iar împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara am reușit să dăm drumul la un proiect micuț, dar care a avut un impact frumos între tineri și nu numai. Ultimate este un sport non-contact, auto-arbitrat şi de echipă, care se joacă cu un disc zburător (sau Frisbee)”, explică Liviu Coicea, liderul proiectului Azvârlirea.

Pentru cei care nu au mai asistat la un meci de Ultimate Frisbee până acum, iată cam la ce ar trebui să se aștepte: două echipe de şapte jucători se întrec pe un teren similar în lungime cu unul de fotbal şi având 37 de m lăţime. La fiecare capăt al terenului se găseşte o zonă de ţintă. Fiecare echipa apară unul dintre cele două terenuri de ţintă şi marchează un punct dacă unul dintre jucători prinde discul în terenul de ţintă advers. Deciziile pe teren se iau ţinându-se cont de „spiritul jocului”, un cod de conduită care are la bază fairplay-ul şi respectul faţă de adversar.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here