Cei patru pacienți care au ajuns la Spitalul ”Victor Babeș” NU au coronavirus!

Au ajuns rezultatele analizelor de laborator ale celor patru pacienți internați la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara.

Din fericire niciunul din cei patru nu are coronavirus, într-un singur caz a fost depistat virusul gripal.

“Din fericire nu s-a confirmat prezenţa coronavirusului. Una dintre cele patru persoane suspecte are gripă, iar la celelalte trei persoane nu au nici gripă nici coronavirus. Este vorba despre o mamă şi fiul ei, care trăiesc în Italia, în zona Lombardia, iar în urmă cu două zile au venit la Timişoara. Ieri au început să se simtă rău, aveau tuse şi febră şi intrau în definiţia de caz. A mai fost o femeie din Hunedoara, care are gripă şi care tot în urmă cu două zile s-a întors din Italia. Cel de-al patrulea pacient este un tânăr italian, care studiază la Tikmişoara şi care a fost, timp de o săptămână, a Roma. Acum s-a întors şi a început să prezinte simptomatologia specifică, dar din fericire nici la el nu s-a confirmat coronavirusul”, a declarat dr. Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului Victor Babeş din Timişoara.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here