Cel mai mare târg de job-uri din zona de vest a țării se întoarce la Timișoara. Zilele Carierei, eveniment deveni deja tradițional, a ajuns la cea de-a XV-a ediție și este organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul Universității Politehnica Timișoara.
Zilele Carierei reunește cei mai importanți angajatori din Timișoara și din zonă. Vor putea fi găsite peste o mie de oferte de carieră, job-uri full time sau part time, training-uri, internship-uri și oferte de practică ce vor fi puse la dispoziția studenților, absolvenților sau oricărui este în căutarea unor oferte de carieră. Vizitatorii sunt sfătuiți să vină cu CV-ul pregătit!
Pe lângă oportunitățile de carieră, vizitatorii vor putea lua pulsul pieței muncii, vor putea asista la prezentări ale companiilor, vor putea câștiga premii sau vor putea beneficia de alte surprize pregătite de organizatori. Deschiderea celei de-a XV-a ediții a Zilelor Carierei va avea loc miercuri, 30 octombrie 2019, la ora 10:00, la Cantina Universității Politehnica Timișoara. Târgul de oferte de carieră va fi deschis în 30 – 31 octombrie 2019, între orele 10.00 – 17.00.