Lucrările de reabilitare a aleilor în Parcul Botanic au fost finalizate. Potrivit edilului Timișoarei, s-au modernizat cinci kilometri de alei din parc. Urmează instalarea sistemului de iluminat. “S-au amenajat aleile in tot parcul, este vorba despre o rete de peste cinci kilometri de alei pietonale. Era o ruşine cum arătau aleile Parcului Botanic. Dorim şi o reabilitare complexă. Ne putem plimba acum acolo fără probleme. Vom realiza şi un sistem de iluminat pentru Parcul Botanic, pentru că acolo nu s-a făcut aşa ceva niciodată, din motive pe care nu le pot înţelege. Vom folosi stâlpi de iluminat cu celule fotovoltaice”, spune primarul Timişoarei, Nicolae Robu.
În plus, parcul ar urma să cuprindă multe zone cu vegetaţie specifică fiecărui continent. Vor fi plantate specii noi, având în vedere că mai rămas doar 200 din cele 1000 de specii. Autoritățile speră să acceseze fonduri europene pentru reabilitarea întregului parc. Investiția este de 12 milioane de lei.