Comisarul Claudiu Andreescu demis din funcție, după accidentul rutier petrecut la Timișoara

Spread the love

Conducerea Inspectoratului de Poliție  a dispus declanșarea procedurii de cercetare disciplinară a șefului Poliției Sânnicolau Mare, Claudiu Andreescu, urmând a fi dispuse măsuri legale și, totodată, stabilirea unor alte atribuții de serviciu.

Ieri în jurul orei 21.30, un polițist din cadrul Inspectoratului Județean Timiș a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, pe raza municipiului Timișoara. Comisarul Claudiu Andreescu a lovit un taxi pe strada Cluj din Timișoara. Potrivit martorilor, acesta ar fi încercat să părăsească locul accindentului, însă a fost oprit la timp de alți taximetriști.

Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană cu o îmbibație alcoolică peste limita legală.

(Foto VoceaTimisului.ro)

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here