Concursul Național de Dramaturgie se apropie de final!

0
9

Ediția 2017 a Concursul Național de Dramaturgie se apropie cu pași repezi de final. De aceea, Teatrul Național din Timișoara propune publicului o întâlnire „la cald” cu textul de teatru de maximă actualitate.

Așdar, marți, 14 noiembrie, în foaierul Sălii 2, începând cu ora 11:00, va avea loc lectura publică a spectacolelor intrate în finala Concursului Național de Dramaturgie: Cercurile încrederii de Radu Popescu, lectură coordonată de regizoarea Mihaela Lichiardopol, Brent de Adrian Jivan, lectură coordonată de regizorul Ion-Ardeal Ieremia, Ana de hârtie de Crista Bilciu, lectură coordonată de regizorul Ștefan Iordănescu și Act de identitate: TU. EU suntem NOI… de Edith Negulici, lectură coordonată de regizorul Sabin Popescu.

Accesul publicului se face pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile, pe adresa de e-mail a Teatrului Național – tntm.office@tntimisoara.com, sau telefonic, la numărul 0256 201 117.

Lecturile CND reprezintă etapa finală a competiției organizate de Teatrul Național din Timișoara. Tema propusă pentru această ediție a fost IDENTITATEA, iar formatul concursului a presupus dezvoltarea proiectelor selecționate în ateliere de dramaturgie la care au lucrat împreună autorii, regizori și actori ai Teatrului Național.

Juriul concursului, format din prof. Nicolae Mandea, rector al UNATC (președintele juriului), criticul și teatrologul Ioan Cocora, actrița Claudia Ieremia, dramaturgul și teatrologul Mihaela Michailov și teatrologul Dan Marius Zarafescu, va desemna textul câștigător al Concursului Dramaturgiei Românești, ediția 2017.

Premiul concursului constă în montarea piesei câștigătoare pe scena Teatrului Național, în anul 2018.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here