Condiții excelente pentru elevi la Ghiroda

Investițiile în „infrastructura” școlară la Ghiroda continuă. Autoritățile au bagat mulți bani ca viitorul comunității să aibă condiții bune de a face sport, dar și de a învăța. De această dată este vorba despre investițiile în școli și grădinițe.

„Cea mai valoroasă resursă a unei comunități sunt oamenii, de aceea, cea mai importantă investiție pe care noi o facem este în educație, fie că vorbim despre infrastructură din școli și grădinițe sau despre act educațional. În aceste zile am mai făcut un pas important în acest sens, copiii din Ghiroda și Giarmata Vii nu mai învață în clase cu predare simultană, Inspectoratul Școlar Timiș a aprobat posturi noi astfel încât să putem avea la Ghiroda și Giarmata Vii, atât la grădiniță cât și la școală, grupe separate și suficient personal didactic care să acopere nevoile copiilor.

Vreau să-i mulțumesc inspectorului general al ISJ Timiș, Marin Popescu, pentru efortul depus în a ne sprijini să obținem toate aceste lucruri. De asemenea, vreau să o felicit pe dna director al Școlii Gimnaziale din Ghiroda, Oana Vîtu, pentru mandatul de 4 ani pe care l-am semnat acum câteva zile și, odată cu felicitările, vreau să îi transmit că, în acest moment, școlile și grădinițele din Ghiroda și Giarmata Vii au toate condițiile pentru a obține rezultate de top iar așteptările noastre sunt pe măsură!”, a spus astăzi primarul Ghirodei, Ionuț Stănușoiu.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here