Nistor Geană (ALDE) va pierde funcția de consilier județean.
Asta după ce conducerea ALDE Timiș a decis, sâmbătă, 21 ianuarie, să-i retragă sprijinul politic lui Nistor Geană, pe motiv de “lipsă de activitate”. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla în următorul plen al Consiliului Județean Timiș.

În locul lui, ALDE Timiș intenționează să o nominalizeze pe Mariana Naghi.

În acest moment, conducerea formațiunii politice analizează și activitatea lui Traian Stancu, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, iar o decizia urmează să fie luată în perioada următoare.

Motivele care au stat la baza excluderii lui Geană Nistor sunt nerespectarea forurilor de conducere, nerespectarea statului, statut pe care mă îndoiesc că îl cunoaște și lipsa activității în Consiliul Județean, de la preluarea mandatului și până în prezent nu a avut nici un proiect pentru dezvoltarea județului în conformitate cu atribuțiile care-i revin din calitate de consilier județean. Voi reveni cu precizări la momentul finalizării analizei în ceea ce-l privește pe domnul vicepreședinte“, ne-a declarat președintele ALDE Timiș, Marian Cucșa.

În replică, prin intermediul unui comunicat de presă, Nistor Geana si-a exprimat propriul punct de vedere.

Subsemnatul GEANA NISTOR PAVEL, consilier judetean ALDE, am aflat cu surprindere ca, sambata 21.01.2019, pe parcursul unei singure ore s-au intalnit toate cele 3 structuri ALDE Timis in sedinte separate, eu nefiind prezent, luand decizia de excludere a mea din partid, la propunerea presedintelui Marian Cucsa si a secretarului Gabriel Toie.
Constat cu mahnire ca la conducerea filialei ALDE Timis, partid condus de D-nul Presedinte Calin Popescu Tariceanu, au ajuns sa ia decizii de excludere din partid, a mea si a altor colegi (cred ca nu se vor opri aici), fosti membrii ai partidelor Dan Diaconescu (Toie Gabriel) si Romania Mare (Cucsa Marian).
Solicitarea de excludere a mea din partid a venit in urma refuzului meu de a demisiona si de a lasa pe altcineva ca sa ridice, chipurile, zona, de asemenea, datorita faptului ca am refuzat ‘rezolvarea’ unor probleme solicitate de conducerea filialei, cum ar fi:
– cresterea finantarii la unele primarii, pentru obtinerea de contracte pentru unii colegi din partid;
– cererea de explicatii de ce pe o perioada de 3 ani nu s-au emis chitante aferente incasarii cotizatiei de partid;
– restituirea banilor, atat mie cat si altor colegi, solicitati si primiti de Marian Cucsa pentru campania de alegeri din 2016.
Cele afirmate de mine mai sus pot fi confirmate si de alti colegi”,
se arată în comunicatul transmis de Nistor Geană.

Articolul precedentDestinatii de vis de pe Aeroportul International Timisoara. Unde putem zbura din acesta vara
Articolul următorPe cine vor să trimită românii in Parlamentul European? Care sunt rezultatele unui sondaj BCS?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.