Consilierii județeni au aprobat rectificarea bugetară! Cum au fost împărțiți banii?

0

Ședință fulger la Consiliul Județean! Aleșii au votat două proiecte privind rectificarea bugetară pentru anul 2018 în doar trei minute.

Astăzi am aprobat două proiecte privind rectificarea bugetară. Un prim proiect e legat de bugetul propriu al Consiliului Județean, ținând cont că am primit suma de aproximativ 11 milioane de lei, sumă care a venit cu destinație clară din sume defalcate din TVA, 5,2 milioane de lei spre centrele pentru copii și adulți cu deficiențe și 5,7 milioane de lei pentru persoanele cu handicap. Cel de-al doilea proiect a fost destinat echilibrării bugetelor locale pe anul 2018 având o sumă de 3.990.000 de lei care a fost distribuită în mare parte, în mod egal, autorităților locale tocmai în ideea de a-și închide anul, nefiind o sumă foarte considerabilă”, a declarat președintele CJT, Călin Dobra.

La Consiliul Județean se lucrează deja la bugetul pentru anul 2019. Sănătatea, educația și infrastructura, rămân domeniile prioritare de investiții și anul viitor.

Avem destul de mult priorități, lucrăm la bugetul CJ, am început în primă fază întâlnirile cu instituțiile din subordinea și după aceea vom continua cu ceea ce înseamnă implementarea proiectelor pe fonduri europene, unele care deja au fost semnate, unele care sunt în precontractare și vor fi semnate în 2019, domeniul sănătății, învățământul special, infrastructura rutieră. Acestea sunt prioritățile pentru 2019”, a mai spus Dobra.

Aleșii județeni se întâlnesc din nouă săptămâna viitoare în cadrul ultimei ședințe din acest an.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here