Consiliul Județean Timiș cedează Garnizoana Militară. Ce condiții pune președintele Sorin Grindeanu

Consiliul Județean Timiș va renunța la clădirea Garnizoanei Militare din Piața Libertății, doar dacă municipalitatea oferă peste 1.600 de metri pătrați pentru asociațiile care ar fi trebuit să funcționeze în imobilul respectiv. Anunțul a fost făcut astăzi de către președintele CJ, Sorin Grindeanu. În plus, acesta a declarat că a primit dimineață de la Primăria Timișoara adresa trimisă de Ministerul Apărării Naționale către Ministerul Culturii, referitoare la Garnizoana Militară.

Potrivit șefului CJ, adresa respectivă nu are nici număr de înregistrare, nici semnătura ministrului Culturii. “Pe mine ca timișorean mă interesează ca în orașul unde trăiesc să fie cât mai multe clădiri renovate, să arate că e bine. Nu mă interesează că e proprietar CJ, Ministerul Culturii sau MApN.(…) Presupunând că această adresa este adevarată, <<acest demers este posibil doar cu condiția ca anterior inițierii proiectului, Primăria Municipiului Timișoara să pună la dispoziția CJ, în baza unei hotărâri de Consiliu Local alte spații necesare pentru funcționarea Centrului Militar zonal Timiș, a Biroului de informare și recrutare, Asociația cadrelor militare în rezerva și C.A.R.P Timiș>>”, spune Sorin Grindeanu, șeful CJ Timiș.

sorin grindeanu

Potrivit autorităților locale, MApN va ceda imobilul după ce acesta va ajunge în posesia sa de la CJT, către Ministerul Culturii, care apoi să îl amenajeze pentru a putea fi realizat Muzeul Revoluţiei. Președintele CJ Timiș a primit, în urmă cu o lună, o altă adresă de la Ministerul Apărării, care era de acord cu prelungirea cu trei sau patru ani a termenului până la care CJ să realizeze investiții in imobilul Garnizoanei Militare.“Având în vedere că acum o lună am terminat expertiza pe această clădire și că ei sunt de acord să prelungească termenul să se mai ducă 3-4 ani, dar să putem să o renovăm. Nu mai țin cont de acel răspuns de la Ministerul Apărării.  Am dorința de a se întâmpla ceva. Astăzi sau cel târziu mâine o să-i transmit domnului primar Nicolae Robu solicitarea de a se pune la dispoziția CJ, cu titlu gratuit, a unei suprafețe de 1.618 metri pătrați. În momentul în care domnul Robu va face hotărârea de Consiliu Local, se va ajunge la un acord și se vor da aceste spații către veterani, asociațiile de veterani în retragere, Casa de Ajutor Reciproc militar, pentru renunțarea la acest imobil. Nu vreau să îmi bat joc de Centrul Militar zonal, nici de asociații”, completează Sorin Grindeanu.

Potrivit șefului CJ Timiș, în urma expertizei a rezultat că pentru lucrările de consolidare și amenajare a sediului fostei garnizoane ar fi nevoie 10 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here