Deputatul Alin Popoviciu, candidat la funcția de președinte al CJ Timiș dă asigurări că turismul în județ va fi mai bine promovat de liderii PNL. Aflat împreună cu primarii PNL din mai multe localități, acesta a făcut o remarcă la adresa primarului cărășean Marcel Vela.
Totul s-a întâmplat ieri la Sala Olimpia din Timișoara, la evenimentul de lansare a candidaților PNL la primăriile din județul Timiș, Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiș. Deputatul este nemulțumit că turismul nu este destul promovat în Timiș, iar timișorenii aleg să își petreacă weekendurile relaxându-se în diverse stațiuni montane din Caraș- Severin.“Turismul a fost un subiect care nu a interesat administrațiile dinainte, deși lumea spune că nu prea suntem noi un județ cu un potențial turistic. Eu spun că nu am știut să ne punem în valoare ceea ce avem. Nu vreau și nu vrem să mai vedem timișoreni în weekend care pleacă să se distreze dincolo de graniță la Szeged sau la Mako și să îmbogățească statul maghiar. Nu vreau, cu toată prietenia pentru Marcel Vela, să văd timișorenii cum pleacă la Muntele Mic, Semenic și Văliug și-și cheltuie banii acolo. Eu vreau să îmbogățim acest județ, nu Carașul. Să vină ei la noi, nu noi la ei!”, a spus deputatul Alin Popoviciu.
De cealaltă parte, primarul municipiului Caransebeș i-a dat imediat replica deputatului Alin Popoviciu: “Alin Popoviciu a ridicat mingea la fileu. Vreau să vă spun că dacă timișorenii își consumă banii sckiing în Caraș Severin, și cărășenii vin în fiecare weekend la mall la Timișoara”, i-a transmis acesta.