Controale în piețele și magazinele din Timișoara

Spread the love

peste confiscat

Inspectorii sanitar-veterinari continuă controalele premergătoare sărbătorilor pascale. Ei au verificat la finalul lunii martie unitățile care produc, depozitează, transportă sau comercializează pește.

Astfel că în Timiș au fost controlate 13 unități, fiind aplicate amenzi în valoare de 2.600 de lei, pentru depozitare și manipulare necorespunzătoare. În vestul țării, au mai fost date amenzi în Caraș-Severin, unde a fost verificate șase unități.

În ajunul Floriilor, poliţiştii au acţionat pe raza municipiului Timişoara în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu peşte şi produse din peşte. Astfel, au fost controlate 11 societăţi  comerciale, iar dintre acestea 10 au primit sancţiuni contravenţionale  pentru depozitare neconformă, comercializare de produse cu termen de valabilitate expirat, comercializare de produse fără elemente de identificare.

Valoarea totală a sancţiunilor este de  peste 22.000 de lei. Poliţiştii au confiscat 41 de kg de peşte în valoare de peste 500 de lei.

Controalele se vor încheia pe 12 aprilie.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here