Control la stâne și la proprietarii cu câini potențiali periculoși

Zilele trecute, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț și cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, împreuna cu reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Protecția Alimentelor Timiș, au desfășurat o acțiune în localitățile Lăpușnic, Chizătău și Topolovățu Mare, din județul Timiș, privind protecția animalelor și regimul de deținere al câinilor.

Astfel, au fost controlate trei stâne din localitățile Lăpușnic, Chizătău și Topolovățu Mare, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.100 lei.

Dintre acestea, 8 sancțiuni au fost aplicate conform OUG 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân si 2 la HG 984/2005, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, fiind constatate nereguli privind modul de declarare și înregistrare a animalelor cu potențial periculos pentru oameni.

Obiectivele principale ale acțiunii au fost promovarea deținerii responsabile a câinilor, prevenirea abandonului pe domeniul public al animalelor, precum și promovarea sănătății și bunăstării acestora.

„Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru animalele pe care le deținem, aceste suflete care ne oferă afecțiunea necondiționat, astfel că avem obligația de a le asigura cel puţin standardele minime privitoare la siguranța lor.

Recomandăm cetățenilor să manifeste grijă față de animale, să le asigure un adăpost corespunzător, care să le poată oferi protecţie, precum și să le asigure cantitaţi suficiente de apă şi mâncare, deoarece toţi deținătorii de animale au obligaţia legală de a lua măsurile necesare astfel încât să evite orice suferinţă ce ar putea fi provocată acestora”, anunță polițiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here