Copii înghesuiţi ca sacii de cartofi în autobuzul şcolar la Dumbrăviţa

Poliţiştii din Timiş au aplicat o amendă de 9.000 de lei unui operator de transport, după ce a fost filmat în timp ce transporta până la 30 de elevi, înghesuiţi într-un microbuz de 14 locuri.

Imaginile au apărut în presa locală şi au fost filmate în comuna Dumbrăviţa, de lângă Timişoara. Una dintre cele mai bogate comune din România își transportă copiii la și de la școală asemenea sacilor de cartofi.

”Cu privire la imaginile apărute în mass-media, la data de 16.11.2022, poliţiştii Serviciului Rutier s-au sesizat din oficiu şi au efectuat verificări pentru stabilirea normelor rutiere încălcate, iar în aceasta dimineaţă 17.11.2022, autovehiculul a fost oprit în trafic pentru control, poliţiştii constatând că operatorul de transport nu deţinea copie conformă a certificatului de transport în cont propriu, fapt pentru care a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 9000 de lei conform HG 69/2012”, precizează IPJ Timiş.

Ca şi măsură complementară, au fost reţinute plăcuţele de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here