Cornel Samartinean: „Astăzi România este un stat național, suveran, unitar, independent și indivizibil”

La data de 1 Decembrie 2018 sărbătorim Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia. Pentru toți românii, Marea Unire de la Alba Iulia din 1918 semnifică împlinirea idealului românesc de a trăi liberi într-un singur stat naţional unitar și reprezintă totodată prilejul de a ne îndrepta gândurile, cu recunoștință, către înaintașii noștri care au luptat și s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru realizarea acestui ideal. De aceea, se cuvine ca în această zi a centenarului să aducem un omagiu celor care au desăvârșit, prin patriotismul și jertfa lor, Marea Unire de la 1918, o zi de mare însemnătate pentru istoria noastră.

Centenarul de la 1 Decembrie reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale istoriei românilor, un eveniment căruia îi datorăm identitatea noastră națională, valorile și spiritul unitar. Suntem cu toții responsabili de viitorul societăţii româneşti și, de aceea avem datoria și obligația să transmitem generaţiilor viitoare dezideratele pentru care au luptat generaţia care a înfăptuit Marea Unire, acelea de a trăi într-o singură patrie.

„Astăzi România este un stat național, suveran, unitar, independent și indivizibil, o democrație constituțională, stat membru al Uniunii Europene și al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. La 100 de ani de la Marea Unire în România de azi libertatea de exprimare, asociere și cea individuală sunt garantate și încurajate de instituțiile statului român. Patria nu reprezintă doar o locatie pozitionată pe harta lumii. Patria este un sentiment, o locație pe harta inimii fiecărui român. De aceea, celebrarea zilei de 1 Decembrie-Centenarul Marii Uniri  este și va rămâne pentru  întotdeauna un prilej de mare sărbătoare , un prilej de cinstire și de mândrie a neamului nostru românesc.”, spune presedintele PMP Timis Caornel Samartinean

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here