Adoptarea în data de 25 iunie 2019 prin OUG a Codului Administrativ reprezintă o bătaie de joc la adresa votului exprimat de români la referendumul din 26 mai 2019, referendumum în urma căruia o majoritate covărșitoare din populațiea României s-a pronunțat pentru limitarea promulgării OUG-urilor de către Guvernul României .Curtea Constituțională a României a decis,în ședința din de 6 noiembrie 2018, că pensiile speciale ale înalților funcționari din domeniul administrativ sunt neconstituționale.
Opoziția parlamentară s-a mobilizat și astfel 44 de deputați din și PMP, PNL, USR au depus în prealabil obiecții privind prevederile Legii Codului Administrativ.
Reamintesc opiniei publice faptul că PMP s-a pronunțat de mai multe ori împotriva tuturor pensiilor speciale, inclusiv pentru parlamentari, și prin urmare nu a votat în iulie 2018 proiectul de aprobare a Codului Administrativ, care prevedea introducerea pensiilor speciale și pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene. Concret, actul normativ prevedea ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene aleşi după anul 1992 să primească o pensie specială în limita a trei mandate, precum şi faptul că pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială.
Prin adoparea acestei ordonanțe de urgență, Guvernul Dăncilă încalcă procedura legislativă și evită astfel o nouă dezbatere în plenul Parlamentului, dezbatere necesară pentru a elimina elementele de neconstituționalitate constatate de CCR.
Guvernul PSD-ALDE măreşte pe zi ce trece contradicţia dintre nevoile reale ale majorităţii populaţiei şi interesele personale ale baronilor locali și a clientelei fidele de partid. La doi și jumătate de la preluarea guvernării realitatea ne arată faptul că pe zi ce trece populismul demagogic marca PSD-ALDE costă din ce în ce mai scump. Managementul “performant” al Guvernului Dăncilă se reflectă doar în măsuri populiste și demagogice, măsuri care vizează alocarea banilor publici cu dedicație baronii locali și către clientela fidelă de partid.