Creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

0
35

Sfântul Ștefan, primul martir al Bisericii, este serbat pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autoritățile iudaice, deschizând drumul unui impresionant șir de martiri creștini, pedepsiți pentru credința lor.

În popor, spune că de ziua Sfântului Ștefan este bine să aducem în casă icoana care-l înfățisează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creștinii care au probleme de sănătate, dar și pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

Se mai spune că pentru sporul casei și sănătate este bine ca în această zi să dăruim icoana Sfântului Ștefan sau o candelă nouă, aprinsă.

În ziua praznicului, este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie.

În această zi, în biserici se pomenesc creștinii care au murit în împrejurări dramatice și se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ștefan.

Misiunea Sfântului Ștefan era aceea de a demonstra ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită ravnei și credinței sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârși minuni. Având harul divin al minunilor, Sfântul Ștefan a stârnit mania autorităților iudaice, care l-au chemat la judecată în fața Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l de blasfemie. În fața Sinedriului, Ștefan și-a prezentat argumentele solide din scripturi, arătând că legea se împlinește prin Hristos, adică prin Mesia cel prezis de profeți, dar nu a reușit să-i convingă pe judecători, fiind alungat din cetate și lovit cu pietre.

Prăbușit sub povara bolovanilor aruncați asupra lui, Ștefan a avut totuși puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigașii lui: “Doamne, nu le socoți lor păcatul acesta”. Sfântul Ștefan a fost ucis cu pietre în valea lui Iosafat. În acea vreme, cei care erau uciși cu pietre nu puteau fi înmormantați în cavoul familiei, astfel se presupune că trupul Sfântului Ștefan a fost pus în mormântul unui creștin.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here