Cultura ecologică în rândul tinerilor promovată puternic de UPT

Universitatea Politehnica Timişoara este o instituţie care serveşte, încă de la înfiinţare, dezvoltării culturii urbane a oraşului de pe Bega, prin misiunea sa. Unul din multele proiectele pe care UPT le implementeză în 2023 este „Gândește verde. Cultura dezvoltării urbane durabile” (Think green. The culture of sustainable urban development), coordonat de dr.ing. Rareș Hălbac-Cotoară-Zamfir şi în colaborare cu două instituţii din Norvegia – Norwegian Institute of Bioeconomy Research (NIBIO), respectiv College of Green Development (HGUt).

Principalului obiectiv al iniţiativei este organizarea unei campanii cuprinzătoare de diseminare și informare a tinerilor, pentru a promova rolul culturii ecologice/ spaţiilor verzi în dezvoltarea durabilă a zonelor urbane. Acesta va fi asigurat prin implementarea unei serii de activități la Timişoara, precum: organizarea unei școli de vară (iunie – iulie 2023) pentru 100 de copii/elevi, axată pe concepte precum cetățenia de mediu, dezvoltare personală în scopul promovării valorilor comunitare, dezvoltarea atitudinilor adecvate pentru mediu și dezvoltare urbană, organizarea unei conferințe internaționale intitulată: Cultura dezvoltării urbane ecologice durabile – provocări tehnice, sociale și de mediu, respectiv a unui seminar cu tema Soluții bazate pe natură vs soluții tehnice în dezvoltarea urbană durabilă. Sinergii și compromisuri (ambele programate pentru perioada septembrie – octombrie 2023).

Țări precum Norvegia au dezvoltat și implementat în ultimele decenii politici extinse pentru a promova valorile de mediu ca instrumente indispensabile în dezvoltarea durabilă. Aceste politici trebuie transferate în țări precum România în contextul în care, în ultimii ani, dezvoltarea orașelor a fost în detrimentul zonelor verzi, prin promovarea unor strategii care au condus la transformarea unor spații verzi extinse în ceea ce numim zone gri. Instituțiile participante la acest proiect vor contribui astfel la punerea bazelor unui parteneriat pe termen lung care să urmărească dezvoltarea cooperării în domeniul culturii dezvoltării urbane durabile, îmbunătățirea cunoștințelor privind sinergiile dintre domenii precum cultura, educația, mediul, inginerie şi promovarea contribuţiei culturii ecologice.

Un rezultat important al acestei cooperări va fi realizarea unei broșuri intitulată: „Rolul educației pentru mediu și al psihologiei mediului în dezvoltarea zonelor urbane durabile”. În contextul acestei inițiative cultura joacă un rol cheie în realizarea dezvoltării urbane durabile, în special prin eforturi sporite de a proteja și de conserva patrimoniul verde al orașelor. Instituțiile de învățământ, și nu numai, au capacitatea de a oferi cadrul educațional pentru promovarea efectivă a culturii ca pilon indispensabil al dezvoltării urbane durabile. Un număr de peste 200 persoane (copii și persoane adulte) vor fi implicate active în implementarea acestei initiative bilaterale.

În perioada 30 ianuarie – 2 februarie a.c., echipa de proiect din partea UPT a efectuat o deplasare la partenerii norvegieni din Norvegia, cu scopul unui transfer de expertiză de la expertii norvegieni, în vederea implementării în cele mai competitive standarde ale activitaţilor programate în Timişoara.

Proiectul Think green. The culture of sustainable urban development beneficiaza de un grant in valoare de 50.673 euro din Islanda, Liechtenstein si Norvegia prin graturile SEE si Norvegiene.

Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. Sunt două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în baza Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu €3,3 miliarde prin scheme consecutive de grant. Pentru perioada 2014-2021, Granturile SEE și norvegiene se ridică la €2,8 miliarde. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

La mijlocul lunii februarie, altă echipă de experţi UPT va avea o deplasare în Bryne, la HGUt, în vederea implementării proiectului Capitalizing on urban culture by promoting cultural heritage and cultural entrepreneurship – alt proiect finanţat cu fonduri SEE și Norvegiene prin același apel ,,Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.