Cursuri în limba germană pentru studenții economiști din Timișoara

 

studenti

Din toamna acestui an, studenţii Facultății de Economie şi Administrarea Afacerilor din Timişoara vor putea urma cursuri de specializare în Contabilitate şi Informatică de gestiune şi în limba germană. Noul program de studii este derulat în colaborare cu Universitatea de Științe Aplicate din Karlsruhe.

Studenții vor avea  posibilitatea de a studia două semestre în Germania,  precum și de a absolvi facultatea  cu dublă diplomă, de la Universitatea de Vest Timișoara și de Universitatea din Karlsruhe. Companiile germane din zonă vor facilita studenţilor trecerea de la mediul academic la cel profesional printr-o ofertă variată de locuri de practiă, pe întreaga durată a studiilor.

Pentru cei mai buni zece studenți ai fiecărui an, studiile în Germania vor fi susținute financiar prin burse Erasmus. În plus, Rotary Club Cosmopolitan oferă burse studenților cu situație financiară precară, pentru acoperirea costurilor de subzistență în Timișoara.

(Foto: arhivă)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here