Dan Diaconu, un nou mandat la cârma PNL Timișoara!

0
33

Liberalii timișoreni și-au ales în această seară noul președinte! Nu a fost însă, nicio surpriză, pentru că singurul candidat pentru această funcția a fost viceprimarul Timișoarei și fostul președinte al PNL Timișoara, Dan Diaconu.

Miza a fost însă mai mare în ceea ce privește celelalte posturi din organigramă. 60 de liberali și-au exprimat dorința de a obține anumite funcții.

În urma centralizării voturilor de la CCL PNL Timișoara, rezultatele sunt următoarele:

Președinte: Dan Diaconu – 378 voturi.

Prim-vicepreședinte (Domeniul Strategii Politice și Comunicare): Simion Moșiu – 207 voturi

Prim-vicepreședinte (Domeniul Politici Publice): Claudiu Chira – 212 voturi

Vicepreședinți: Radu Dimeca – Departamentul pentru Politici Economice, Mediu de afaceri, Dezvoltare Regională și Fonduri Europene, Lorenzo Barabas – Departamentul pentru Politici Sociale, Relații cu Sindicate, Patronate, Organizații Neguvernamentale și grupuri de cetățeni, Ciprian Mihok – Departamentul pentru Politici în Sănătate, Vasile Rușeț – Departamentul pentru Strategii și Relații Politice, Robert Kristof – Departamentul Imagine, Comunicare, Relații cu mass-media și Purtător de cuvânt, Caița Panici – Departamentul pentru Politici în Agricultură, Silvicultură, Mediu și Dezvoltare Rurală, Alin Sîrbu – Departamentul pentru Politici privind Administrația Publică, Justiție, Siguranță Națională, Ordine Publică și Siguranța Cetățeanului, Grigore Grigoroiu – Departamentul pentru Politici în Educație, Cercetare, Cultură, Culte, Minorități și Sport.

Membri BPL (în ordinea numărului de voturi): Lavinia Hogea, Raul Ambruș, Patriciu Rușeț, Adrian Colhon, Sorin Iacobici, Livian Hotico, Florentina Simedru, Cristian Miclăuș, Alexandru Mateuț, Longin Popescu, Mihaela Calescu, Cantemir Pîrva, Ilie Stoinel, Bogdan Burghină, Vasile Vesa.

Trezorier: Emil Șerpe

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here