Degustătorii de vin sunt invitați la Salonul Internațional de Vinuri “Vinvest”

0
314

Salonul International de Vinuri îşi deschide pentru cea de-a 13-a oară porţile la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara. “Vinvest” are loc în perioada 22-24 aprilie, cu o săptămână înaintea Sărbătorilor Pascale ortodoxe.

Evenimentul atrage în fiecare an peste 300 specialişti din domeniul vitivinicol: producători şi distribuitori de vin, utilaje de vinificaţie, accesorii de vin şi material săditor, somelieri şi experţi degustători.

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST Timișoara a invitat în acest an producătorii de vin din țară și străinătate, firme de servicii conexe și parteneri să spună: Și eu susțin #3zile#Timișoara, Capitala Vinului. Partener oficial al salonului sunt Domeniile Anastasia.

Această ediție se remarcă, în primul rând, prin ÎNTOARCEREA GRANZILOR, adică prezența MARILOR PUTERI ALE VINULUI ROMÂNESC.

Și, în total, prezența în salon a 25 de producători de vin: românesc, italian, sârbesc, a celor din Republica Moldova și din alte colțuri ale lumii.

Un concurs de caricaturi, o expoziție de pictură si obiecte de artă populară vor aduce NOUTATE și PROSPEȚIME. Momentul de deschidere va fi unul cu adevărat festiv, prin participarea delegațiilor, ordinelor de vin din Ungaria, Serbia, a oficialităților etc.

În ce privește știința facerii vinului, este vizibilă prezența a 8 firme de servicii conexe: care își îndreaptă atenția către vița de vie, dar și spre sistemele de susținere, produse pentru vinificație, drojdii, enzime, utilaje de vinificație deopotrivă pentru micii și marii producători, sticlă, dopuri, capsule, baricuri, pahare, vesela pentru Horeca, stand cu revistele partenerilor.

În program, ca atracții principale, sunt menționate două tematici majore de dezbatere, vin varietal și proiectele europene.Totodată, vor avea loc lansări de reviste, cataloage, cartea inginerului oenolog Ion Pușcă etc.

La aceasta ediție, VINVEST și-a propus atragerea vizitatorilor prin recompense solide și lichide: tombola cumpărătorului de bilet *; Weekend, pentru 2 persoane, la Hotelul Valea cu Pesti, Transfagarașan, 4 stele, demipensiune, acces la Spa; Weekend, pentru 2 persoane, la Hotelul Roman Plaza, localitatea Roman, 4 stele, demipensiune, acces la Spa și cina la Hanul Ancuței; Weekend, pentru 2 persone, la Pensiunea Prestige, localitatea Moeciu, 4 stele, mic dejun.

În afară de acestea, vor fi oferite premii la: tombola vizitatorului cu invitație – 6 sticle de vin, tombola jurnalistului – 12 sticle de vin, tombola orei/ câte o sticlă la fiecare oră, tombola restaurantului cu cei mai mulți vizitatori, 99 l vin.

Tot în acest an va fi sărbătorită şi cea de-a 11-a ediţie a Concursului Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice VINVEST, în perioada 20-21 aprilie 2016aprilie. În cadrul Ceremoniei de Decernare a Premiilor vor fi nominalizați și evidentiați cei mai buni oenologi, în semn de respect pentru cei care au produs vinurile și bauturile alcoolice. Circa 100 de probe de vin vor fi jurizate de membri ADAR, iar un maxim de 30% vor fi medaliate cu medalii de exceptie create de renumitul sculptor Luigi Varga. Se vor oferi: Marea Medalie de Aur la vin alb și la vin roșu; Marea Medalie de Aur la vin de vinotecă și Marea Medalie de Aur la băuturi alcoolice.

Programul de vizitare va fi vineri si sâmbătă de la 11.00 la 20.00, duminică, de la 10.00 la 17.00. Evenimentul este organizat în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația Degustatorilor Autorizați din România.

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here