Anul acesta se împlinesc 29 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, revoluție care a început la Timișoara, în seara zilei de 15 decembrie 1989, în jurul Bisericii Reformate din Piața Sfânta Maria. Atunci s-a strigat pentru prima dată ”Libertate” și ”Jos Ceaușescu”, mesaje care au scos, în zilele următoare zeci de mii de oameni în stradă. Spiritul neînfricat al Timișoarei a fost și va rămane o legendă vie în istoria poporului român, care a început atunci să-și croiască drumul spre lumină. Evenimentele din decembrie 1989 de la Timișoara au fost cele care au declanșat căderea dictaturii comuniste în România. La Timișoara ziua de 16 Decembrie 1989 a fost ziua în care a izbucnit revolta prin care aveam să câștigăm cel mai de preț lucru pentru un popor: Libertatea!
„În decembrie 1989 România s-a scuturat din adormire, neputință și întuneric, a ieșit în stradă unde și-a strigat dreptul la o viată descatușată de comunism. România a fost singura țară din estul Europei care a trecut de la comunism la democrație printr-o revoluție dominată de violențe stradale și cu pierderi de vieți. Înainte de revoluția română, toate celelalte state est-europene trecuseră într-un mod pașnic la democrație.
Martor tăcut al evenimentelor de la Timișoara rămân treptele Catedralei din Timișoara, edificiu cu o mare încărcătură istorică. Pentru timișorenii care atunci s-au jertfit pentru ca noi astăzi să trăim în libertate aceste trepte chiar au fost niște trepte spre cer. Astăzi, la 29 de ani de când eroii Timișoarei au urcat aceste trepte spre cer încă nu se cunosc vinovații. Sau se cunosc, dar nu se spun. Câți ani vor mai trece până vom afla adevărul?
În anul 2006 , președintele Traian Băsescu a declarat în plenul reunit al Parlamentului României, plen consacrat prezentarii de condamnare a regimului comunist , „raportul Tismăneanu, citez: <Ca șef al statului român, condamn explicit și categoric sistemul comunist din România, de la înființarea sa pe bază de dictat, în anii 1944-1947 și până la prăbușire în decembrie 1989. Luând act de cele prezentate în raport afirm cu responsabilitate faptul că regimul comunist din România a fost ilegitim și criminal. Nu vreau să devin Președintele care a condamnat comunismul. Vreau numai să fiu șeful unui stat care consideră că această condamnarea ține de normalitate, că, fără această condamnare, vom înainta greu, vom înainta continuând să cărăm în spate cadavrul propriului nostru trecut. Lecția trecutului ne dovedește că orice regim care-și umilește cetățenii nu poate dura și nu merită să existe. Sunt sigur că vom lăsa în urmă starea de neîncredere și pesimismul social în care ne-au cufundat anii de tranziție dacă vom face, împreună, un adevărat examen de conștiință națională.Tot ceea ce vreau este să clădim viitorul democrației în România și identitatea națională pe un teren curat>.
Ca timișorean și participant direct la Revoluția din decembrie 1989, consider că avem datoria și obligația față de eroii Timișoarei și ai întregii țări să le respectăm principiile și valorile, să le îndeplinim idealurile pentru care au luptat și s-au jertit, să le cinstim memoria și să pedepsim vinovații.
Cinste eroilor Timișoarei- oraș martir al Revoluției române din 1989, primul oraș din România liber de comunism ! Nu vă vom uita niciodată! Dumnezeu să-i odihnească în pace! Dumnezeu să ocrotească România!„, spune deputatul PMP de Timiș, Cornel Sămărtinean.