Descinderi la persoane bănuite de contrabandă cu țigări

0
315

Percheziții în această dimineață în Timișoara la persoane bănuite de contrabandă cu țigări! În baza autorizațiilor emise de Judecătoria Timișoara, polițiștii Secției 3 Timișoara efectuează șapte percheziții domiciliare, pe raza municipiului, la persoane bănuite de contrabandă cu țigarete.

Acțiunea vizează documentarea și probarea activității infracționale a 13 persoane cu vârste între 18 și 45 de ani. Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2015 – aprilie 2016, bănuiții ar fi procurat țigarete de contrabandă din Serbia și le-ar fi comercializat ilegal în piețele de pe raza municipiului Timișoara, prejudiciind, astfel, bugetul consolidat al statului.

Pe parcursul investigațiilor, polițiștii au constatat 43 de infracțiuni de contrabandă, ridicând în vederea continuării cercetărilor  30.000 de țigarete.

Polițiștii vor pune în aplicare 20 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse pentru audieri la sediul Secției 3 Poliție. Totodată, vor fi efectuate controale și într-o piață de pe raza municipiului, principalul mediu în care s-ar fi derulat activitatea infracțională.

La acțiune participă luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale,  tehnicieni criminaliști și jandarmi.

(Foto: arhivă)

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here