Doi cetăţeni din Kosovo, opriţi la frontiera de sud-vest

La finalul acestei saptamani poliţiştii de frontieră din Oravița – I.T.P.F. Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere, în urma căreia au depistat, în autogara localității Oravița, două persoane străine care nu își justificau prezența în zonă.

Persoanele în cauză au fost duse la sediul instituţiei pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt doi bărbaţi din Kosovo, în vârstă de 23, respectiv 29 de ani. Aceştia au declarat că s-au deplasat pe jos, pe câmp, din Serbia, cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele două persoane fiind predate autorităţilor sârbe în baza acordului de readmisie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here