Accident cumplit în această după amiază. Două mașini s-au izbit frontal, după ce unul dintre șoferi a pierdut controlul asupra volanului și a ajuns pe contrasens.
În urma impactului extrem de violent doi oameni au murit pe loc.
Accidentul s-a petrecut pe DN 6, în apropiere de localitatea Crușovăț.
Șase oameni se aflau în cele două mașini.
”In jurul orei 14:20 s-a produs un accident rutier la Crușovăț între două autoturisme, fiind implicate in total sase persoane. Au intervenit echipajul de pompieri militari de la Punctul de Lucru Baile Herculane, un echipaj pentru descarcerare si unul SMURD din cadrul Detasamentului de Pompieri Caransebes, precum si echipaje SAJ si forte ale Politiei. Din nefericire, doua persoane au fost declarate decedate. O persoana a refuzat transportul la spital, iar celelalte trei au fost transportate de catre echipajele SAJ si SMURD la spital”, transmit reprezentanții ISU Caraș-Severin.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz. Din primele informații se pare că vinovat de producerea accidentului este chiar șoferul decedat, care nu a adaptat viteza la condițiile de trafic.
”Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 61 de ani conducea un autoturism din direcția Caransebeș spre Orșova, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de mers, pe fondul unui carosabil umed, într-o curbă la stânga, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și pătrunzând pe celălalt sens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar din direcția Orșova – Caransebeș, condus de un bărbat de 44 de ani. În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto de 61 de ani și al pasagerei dreapta față, în vârstă de 52 de ani, din autoturismul care circula din direcția Caransebeș și rănirea ușoară a unui pasager din celălalt autoturism”, transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto în vârstă de 44 de ani, rezultatul a fost 0.
În acest moment, se efectuează cercetarea la fața locului, iar traficul în zonă este dirijat pe sensul de mers Orșova – Caransebeș.
Polițiștii vor continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.