Președintele ALDE Timișoara, Adrian Popescu: Prelungirea stării de alertă nu este necesară!

Liderul ALDE Timișoara, Adrian Popescu susține că prelungirea stării de alertă în România nu mai este necesară, în condițiile actuale. Asta după ce numărul cazurilor a scăzut în ultima perioadă.

Iată părerea președintelui ALDE Timișoara, Adrian Popescu:

”Personal, afirm faptul că prelungirea stării de alertă nu este necesară. Acest aspect îl putem observa și din situația la nivel national conform statisticilor Grupului de Comunicare Strategică ce ne arată faptul că, nivelul de infectări este în scădere. De asemenea, avem și afirmațiile medicilor virusologi care au declarat că virusul COVID-19 și-a pierdut din putere.
Avem județe în care nu mai există de săptămâni bune niciun infectat, iar acest fapt ne arată că lucrurile trebuiesc să revină la normalitate.Totodată, avem exemplul multor altor țări care au ridicat toate restricțiile.

Mai mult decât atât, este foarte important să înceteze starea de alertă pentru ca spitalele să revină la atribuțiile normale. Faptul că multe dintre ele au fost destinate special pacienților infectați cu COVID-19, s-a îngrădit accesul celorlalți pacienți care aveau nevoie de internare și tratament. Cel mai important argument pe care doresc să-l arăt este faptul că o prelungire a stării de alertă care ar menține încă mall-le închise, ar duce la intrarea în insolvență a multor magazine din aceste incinte. Să nu uitam că ele sunt închise de aprx.3 luni, iar o afacere blocată pe o perioadă așa lungă, este practic o afacere pe punctul de a cadea.

Neprelungirea stării de alertă este o necesitate. Cu atât mai mult cu cât, oamenii au învățat oricum să se ferească de acest virus, au învățat să fie responsabili. Iar acest aspect ne face supraviețuitori și educați”, spune Adrian Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.