Directorul Casei Judeţene de Pensii Timiş, Ioan Căprariu, a decedat astăzi, 9 octombrie. El era internat la Spitalul Judeţean, din urmă cu mai multe zile, suferind de mai multe boli. Căprariu deţinea funcţia de şef al Casei de Pensii de la începutul anilor 2000.

„Cu profunda tristețe, întreg colectivul CASEI JUDEȚENE DE PENSII TIMIȘ își ia un ultim rămas bun de la IOAN-PETRU CĂPRARIU, cel care a condus de peste trei decenii destinele instituției noastre. Va rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut drept un exemplu de omenie, de înalt profesionalism și de devotament față de misiunea pe care și-o asumat-o. Prin dispariția sa, am pierdut nu numai un om care, vreme de aproape 36 de ani, și-a dăruit întreaga sa putere de muncă, priceperea și sufletul în folosul viitorilor și actualilor pensionari, ci și o persoană care s-a identificat cu activitatea din domeniul pensiilor, atât la nivelul județului Timiș, cât și pe plan național. Transmitem sincere condoleanțe familiei Căprariu pentru dureroasa pierdere. DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCA ÎN PACE!”, anunță Colectivul Cesei Județene de Pensii Timiș.

În perioada aprilie – decembrie 2019 a deţinut şi funcţia de şef al Casei Naţionale de Pensii. El avea 65 de ani.

Articolul precedentPeste 14.000 de cazuri noi de COVID-19 la nivel național și din nou, sute de decese corelate cu virusul
Articolul următorVijelii şi în Banat. Atenţionare meteo de ultimă oră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.