Domul Catolic, reabilitat pe bani europeni! Valoare proiectului: 22 milioane de lei

piata-unirii

Domul Catolic din Timișoara intră într-un amplu proces de reabilitare! Astăzi a fost semnat contractul de finanțare, obiectivul urmând să fie restaurat din bani europeni.

Valoarea finanţării nerambursabile este de aproximativ 21 milioane lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului. Astfel, valoarea totală a acestuia ajunge la aproximativ 22 milioane lei.

Lucrările vor consta, în principal, în renovarea, conservarea şi reabilitarea clădirii propriu-zise a Catedralei Romano-Catolice (pe o suprafață totală de 1.490 mp), a obiectivelor conexe, precum şi a criptei și a pietrelor funerare ale personalităților care își au locul de veci în cripta din cadrul Domului (Catedralei Romano-Catolice Timișoara).

De asemenea, după ce va fi reabilitat Domul Catolic urmează să fie introdus în circuitul turistic naţional şi internațional. După restaurare, se estimează că numărul vizitatorilor va creşte cu peste o mie de turişti la finalul primului an după implementarea proiectului, de la 19.800 de vizitatori pe an înainte de intervenția asupra obiectivului de patrimoniu, la 20.988 de vizitatori.

Proiectul va fi implementat pe parcursul a 39 de luni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.