Universitatea de Vest din Timișoara a fost gazda celei de-a treia ediții a Concursului Facultății de Matematică și Informatică, competiție adresată elevilor din clasele a XI-a și a XII-a.

La concurs au participat 176 de elevi din 14 județe precum Alba, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Satu-Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș sau Vrancea. A fost însă, prima ediție la care s-a organizat atât un concurs de Matematică, cât și unul de Informatică.

Organizarea  evenimentului, subiectele, baremele și corectarea lucrărilor au fost realizate de cadre didactice ale Facultății de Matematică și Informatică. În plus, la organizarea evenimentului și-au adus contribuția și doctoranzi, masteranzi și studenți ai Facultății.

La Concursul de Matematică s-au acordat 15 premii: 9 premii la clasa a XII-a și 6 premii la clasa a XI-a, iar la Concursul de Informatică s-au acordat 11 premii: 8 premii la clasa a XII-a și 3 premii la clasa a XI-a.

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 15 mai 2017. Premianții vor fi recompensați cu sume în bani oferite de Facultatea de Matematică și Informatică. În plus, în acord cu motto-ul „un premiu = un 10 la admitere”, premianților li se va recunoaște cu nota 10 una dintre notele la concursul de admitere de la Facultatea de Matematică și Informatică.

Articolul precedentUn nou curs de Auditor Intern al Sistemului de Management al Calității, organizat de CCIAT! Când are loc?
Articolul următorDomul Catolic, reabilitat pe bani europeni! Valoare proiectului: 22 milioane de lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.