Două dintre hoațele din tramvaie, în arest 24 de ore

Spread the love

Cele două femei bănuite de furt din buzunare depistate ieri de polițiștii locali au fost reținute pentru 24 de ore de polițiștii Secției 1 Timișoara și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș. În prezent se află la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timisșoara, pentru audieri, urmând ca magistrații să dispună măsurile legale.

Reamintim, cele două femei tâlhărit un bărbat de suma de peste 2000 de lei. Totul s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 10.30, în tramvaiul pe linia nr. 8. Polițiștii locali se aflau în stația de la B-dul Regele Carol cu Gen. Dragalina, când au observat un bărbat care venea în fugă dinspre Piața Mocioni și striga după două tinere, spunând că acestea i-au furat banii. Imediat polițiștii locali au pornit în urmărirea celor două femei și le-au reținut.

În acest timp, una dintre ele a încercat să scape de banii pe care îi avea asupra ei, aruncând teancul peste gardul din apropiere, de pe str. C. Brâncoveanu, în curtea Liceului sârbesc. Imediat cele două au fost reținute spre identificare, acestea fiind cunoscute ca făcând parte dintre persoanele care se ocupă cu furturile din buzunare.

Victima, un bărbat de 57 de ani, a confirmat că suma de bani de aproximativ 2.093 lei îi aparține, că tocmai îi scosese de la bancă și că îi avea într-o borsetă când a simțit că îi sunt sustrași în înghesuiala din tramvai.

 

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here